1.10.2008

Emigrant in Canada: acomodarea

Incepand de azi o sa postez un jurnal al unei prietene care a plecat in Canada. Mi s-a parut fascinant ca experienta povestita, deci iata-l:

Jurnal de Canada

Da, am facut pasul! Am trecut balta si da, are peste! Dupa ani buni de dezbateri dintre cele mai taioase m-am hotarat sa mai incerc o data pe pamant Canadian. Nu American pentru ca la ei trebuie sa fii norocos. Canadienii te iau oricum…ma rog cu ceva studii si experienta! M-am hotarat la Toronto pentru ca lumea anglosaxona mi se potriveste mai mult decat quebecosii (zau, suna de parca ar avea vreo boala). Asadar am sosit in mijloc de vara iar experientele si sentimentele au fost dintre cele mai diverse …
steag canada toronto
Dupa o saptamana……
Eu tot incerc sa imi sedimentez impresiile si sa ma inscriu intr-o stare de normalitate. Am atata nevoie de putina rutina…sa stiu pe de rost de unde se aprinde lumina, cum aprind aragazul, sa trag apa cu ochii inchisi si cat ma costa un minut de convorbire telefonica fara sa stau zece pe internet sa cercetez piata…

Credeam ca stiu ce ma asteapta dar nu cred ca am estimat complexitatea schimbarii. Oricum, gandind la rece, lucrurile majore sunt pe traiectorie: imi place foarte tare la noul job, imi place grozav orasul…restul sunt detalii care vin in timp.

Vorbind de oras…mi se pare fascinant. Este pestrit, colorat, plin de viata si de ochi asiatici curiosi la tot pasul exact asa cum mi-l inchipuiam. Nu degeaba mi se zicea China in liceu…trebuia sa ma integrez in lumea celor care seamana a chinezi.